De ziua lui

Vineri dimineaţă l-am reîntâlnit pe moş Gheorghe. Gică Fulău îi spun cei de la internatul din Floreşti, Prahova. Era bucuros. A vorbit cu băiatul lui la telefon de Paşte. Băiatul e în Canada. A plecat ajutat de bătrânel. Vânduse el apartamentul atunci. Băiatul a stat cu fasole şi cartofi luni bune pe acolo, cu soţie şi un copil. Acum îi spune lui moş Gheorghe că începe să se realizeze. Va veni în iunie acasă. Moş Gheorghe nu e ca fiul. Spune că vrea sa moară în România. Aşteaptă moş Gheorghe să mai prindă luna octombrie şi să se ducă la sanatoriu. Are probleme cu plămânii. Îl dor şi e slab ca marmora pe care stă înfipt dimineaţă de dimineaţă visând la o mângâiere. Vineri a fost ziua lui. Îşi dorea o cămaşă. Tremură mereu de frig. A promis că-mi va face un cadou. Va aduce o carte pe care a găsit-o aruncată. Îmi spune că e o carte rară şi foarte valoroasă. Pentru ele e valoroasă. Îi mai alină o teamă. E despre oameni care au trecut prin moarte clinică. Moş Gheorghe se întreabă probabil des ce e după. Ştie sigur că acolo e soţia, răpusă de ciroză. "dacă nu s-ar fi dus ea nu aş fi eu în halul asta". aşa spune, dar ea s-a dus. Moş Gheorghe plânge mult pe o bucată de marmură rece.
Caady Hangout 

Şi bătrânii plâng. Pe stradă

Moş Gheorghe plânge. E bătrân şi plânsul îi face rău. Dar nu se poate abţine să nu se gândească la asta. „Încă o bucată de mâncare şi poate mor!” Stă aşezat pe o bordură de ciment rece, gârbovit. Ochii lui te fac să plângi. Moş Gheorghe are nevoie de o îmbrăţişare. Dacă v-a rămas vreuna neuzată prin casă îl găsiţi în fiecare dimineaţă în faţa alimentarei de lângă biserica de la Principatele Unite. Moş Gheorghe are 75 de ani. A fost zugrav. Tremură. Doarme la subsolul unui client mai vechi. Crede că Biblia nu e o carte. El crede că e o comoară. Crede că oamenii nu sunt doar nişte tipi. El crede că şi oamenii sunt o comoară. Atât de mult îi plac comorile!Plânge şi e frig şi în lume sunt atât de puţini ochelari pentru ca oamenii, comorile lui, să-l poată zări.
Caady Hangout 

Lecţii

La familia Gulaş vin din când în când sponsori. Vin, fac poze, lasă pungi de pufuleţi şi pleacă. Copiii zâmbesc pentru fotografii pe care nu le vor vedea niciodată şi rămân cu problemele lor pe cap. Marcu se concentrează greu. El nu e căutat pentru fotografii. Caută atenţie. A stat mult timp în orfelinat. Povesteşte despre nişte bătăi încasate stupid. Are probleme mari la şcoală. Mihaela Gulaş, mama adoptivă, ţine mult la el, dar nu are timp, nu face faţă. Marcu e nervos că în franceză se citeşte altfel decât la noi, nu înţelege de ce paralelele sunt paralele. Nici nu poate sta să te asculte până la capăt când îi explici. Are o inimă mare, în schimb. Îi place să fie îmbrăţişat. Fane e un mare fan al învăţatului. Şi el a stat mult prin orfelinate şi e înnebunit acum să stea alături de cineva indiferent ce face. Dacă ai făcut odată lecţii cu el te ţine minte. Cum te vede a doua oară te târâie până la el în cameră. Nu reţine uşor, dar e atât de entuziasmat. La ei sponsorii nu prea ajung. Nu cu atenţia. Ajung doar pungile de pufuleţi. Pungi pe care le uită pierdute printre cearceafuri dacă decizi să le dai şi puţină atenţie de rest.
Caady Hangout

Colecţionarul

În Domneşti este o familie. O familie de oameni care nu părăsesc. O famile de oameni care adună. A adunat 20 de copii. Domnul Gulaş e capul familiei. A fost orfan. a suferit multe. Dumnezeu i-a dat însă în timp de toate, o soţie frumoasă, o casă şi două mâini. Cu cele două mâini a fost şi a luat în braţe câţiva copii. I s-au lipit de piept. A adus aşa din când în cand câte o minune de asta în casa lui. Dumnezeu l-a binecuvantat cu un singur copil frumos. Pe alţi 19 şi i-a lua el. De prin orfelinate. nu a facut diferenţe, nu a judecat. O parte dintre copii au probleme psihice, unii sunt mai înapoiaţi. Dar toti primesc la masă aceeaşi farfurie de supă, aceeaşi porţie de dragoste. Domnul Gulaş primeşte de la stat mici sume de bani pentru fiecare copil de care are grijă. Mulţi au auzit de el. Multi vin în vizită acolo. Lasă câte o ladă de Pepsi, câte un sac de haine şi pleacă. Domnul Gulaş spune că nu duce lipsă de lucruri. Spune ca are nevoie de dragoste pentru copii. Le oferă şi el, dar crede cumva că au nevoie de porţii mai mari. Şi el a fost orfan. Ştie cum e. E suficient să ajungi odată în mijlocul copiilor ăstora şi să le spui că ai avea chef de un meci fotbal. Să vezi câtă nevoie de atenţie au. Niciodata Mesi nu va fi atât de iubit pe teren.
Caady Hangout

Astrologul

Mirela e o fată cu părul lung, cu un zâmbet aşişderea. În sufragerie are două calculatoare şi o canapea. Pe 20 decembrie canapeaua avea zeci de cadouri. Parchetul şi el. Masa unde era calculatorul era tapetată cu bomboane, ciocolată. Era acolo cu o prietenă. Prietenă şi partener. Partener de ONG. Acesta a apărut mai recent. Înainte nu aveau acte. Doar inimi. Mirela ştia ceva familii sărace pe la ea prin Călăraşi. Întreba pe ici si colo poate o găsi vreun om care să aibă vreo haină de care să se poată descotorosi. A găsit mereu oameni cu haine şi cu inimi. A mers apoi şi pe la Primării. A găsit alţi oameni cu nevoi. Acum are grijă mai mult de două familii cu şapte, respectiv 13 copii. De la Primării a aflat şi de şcoli cu copii care nu au ce mânca. De Crăciun a strâns atâtea lucruşoare de nu mai ştia pe unde să le pună prin casă. Va merge cu ele prin sate. e ca un astrolog. ălora le spui pe ce dată te-ai născut şi ei îţi spun dacă te însori sau nu. ei îi spui că ai o haină de copil de patru ani, ea îţi spune satul, numele, istoria copilului care ar avea nevoie de ea.
Caady Hangout

daţi la alţii!

nenea de la "spitalul de ochi" din Romană spune că are copiii plecaţi în străinătate. crede că a mai greşit. nu vrea să-şi deranjeze deloc copii acum. de vreo zece ani, parcă, spunea că trăieşte pe unde apucă. îi place igiena. spunea ca vrea un loc unde sa poată să se spele. la fel ca doamna din faţă. e în carucior. Pe Puica o găseşti des în Romană, lângă tarabele de flori. i s-a tăiat un picior. a avut o tumoare. vrea şi ea să fie curată. ştiţi ce mai vrea tanti asta? să-i ajutăm pe cei care au nevoie. cică nu pe ea. cică pe alţii. ea spune că mai are cu ce să se acopere când doarme, dar ştie ea pe după maşina aia, pe dupa nu ştiu ce biserică nişte copii care chiar nu au nimic
Caady Hangout

Fântâna

nenea de la universitate. a dispărut acum. dormea sub trepte la facultatea de drept şi cerea şi cărţi dacă aveai să-i dai. el spune că a fost candva boier pe la Adjud. avea o moşie măricică. în capătul moşiei avea o fântână. a venit comunismul peste el, băiat cultivat până atunci, cu mari idealuri. i s-a spus ghiabur, i s-a confiscat averea. nu a putut să se rupă de tot ce avea. a ţipat. a fost închis. a fugit din ţară când a ieşit din închisoare. a cerut azil politic în franţa. a rămas fără acte între timp.
de ceva timp spunea că a revenit în România, fără mai nimic. a stat pe la institutii. nimeni nu e dispus să-i dea moşii acum mai ales că nu prea are acte. el ştie doar că are dreptate. nu mai are pe nimeni pe aici acum. are doar prieteni care îi aduc sa manance. unii îi mai lasă şi câte un ban.
ne-a scos şi ne-a arătat anul trecut, de Paşte. în jacheta lui la piept avea ceva bănişori. avea 80 de ani. spunea că banii ăia sunt pentru un vis. ştiţi care? fântânta. pe aia o poate avea. strânge banii să cumpere lanţ, coarbă şi o gălteată nouă. Pentru fântână
spunea că nu ştie cum i s-au dus toate şi că e mai lovit decât Iov. se întreba dacă Dumnezeu îl înţelege. o poveste pe care un om o târâie cu el
Tamra Oviatt
Caady Hangout 

Lucruri simple

am învăţat să părăsim. un nene care cerşea la universitate povestea mult despre părăsit. un altul din titan, la fel. mai e unu la spitalu “de ochi” din Romană care tot aşa, e părăsit. mai e unu în Gara de Nord. ştiu una, două limbi străine, au copii colonei sau plecaţi prin Australia sau mai ştiu eu ce. în rest nu mai au multe. Spun că e simplu să fii părăsit. unul din nenii ăştia spunea că prietenii nu s-au mai uitat deloc la el când a pierdut. îl acuzau de prostie. apoi oamenii au dispărut din viaţa sa. Îl mai vizitează doar unii din când în când cu amenzi sau cu bucăţi de pâine
Tamra Oviatt
Caady Hangout

Evoluţie

Andra nu e singura. sunt mai mulţi copii în situaţia asta. Laurenţiu a păţit la fel. a fost îngrijit până în ultima clipă de surorile lui care au ignorat înţelepciunea unui "tată" care caută mai mult de la viaţă.
Clementina e crescută de bunica. mamei i s-a părut prea greu să stea cu o aşa fetiţă. visa altceva. acum e recăsătorită şi vine o dată la două luni să-şi vadă fetiţa. Clementina o ceartă ca un om mare, dar o iubeşte. mult prea mult. o iubeşte pe maică-sa atât de mult de o scoate din sărite pe bunică-sa. animalele nu prea-şi părăsesc puii. unele animale nu-şi părăsesc nici partenerii de viaţă
Tamra Oviatt
Caady Hangout

Andra

andra e o fetiţă părăsită de părinţi. doar e defectă. are cancer iar părinţii vor doar obiecte de calitate acasă. au părăsit-o pe andra şi asistenţii maternali. nu se câştiga bine din copii bolnavi de cancer. au înfiat-o un spital întreg. toţi oamenii o iubesc. Mai puţin ai ei.
s-a îndragostit de ea si nenea patronul. Cel cu jucăriile. i-a pus deoparte o papuşă cu Cleopatra cântând. Isabela a luat păpuşa.

Isabela

pe Isabela am văzut-o acum o săptămână pentru prima dată în carne si oase. Acum vreo două săptămâni am vazut prima dată poze cu ea. Adriana imi spunea sa merg la ea şi să conversăm. nu am vrut sa fac asta. mi-era teamă să nu boţesc aripile unui înger

am luat contact cu scrisul ei in urma cu un an. m-a făcut să plâng. de câteva ori. i-am scris prima dată acum câteva luni. i-am spus despre o păpuşă pe care o visez în bratele Georgianei, i-am povestit de ce Georgiana pune branulă la girafă.

mi-a zis că o fac să plângă. ne facem să plângem unul pe altul

a sunat la un magazin de jucării când i-am spus că Georgiana dansează pe versurile de la "Ghiţă"

l-a sunat pe nenea de ţine un magazin cu jucării din astea şi i-a vorbit. Cred că mult de tot. atât de mult încât nenea ăla a zis că mai are în depozit o singură păpuşă. s-a dus să mai caute una şi i-a zis Isabelei să treacă a doua zi pe acolo. e convingătoare.

Cum poţi învia oameni

În spital sunt doi copii bolnavi de leucemie, Francisc şi Claudiu. Boala e într-un stadiu în care au nevoie de un transplant de măduvă osoasă pentru a supravieţui. Propriu-zis au nevoie de nişte celule. Pot fi extrase şi din sânge.
Pentru a primi celulele stem de la un donator ar trebui ca acesta să fie compatibil cu ei. Persoanele care ar putea fi compatibili cu ei sunt căutate într-o bază de date. Teoretic, oamenii merg de bunăvoie la spital, permit să li se extragă puţin sânge, iar datele lor sunt reţinute într-un Registru. Când cineva e bolnav, medicii caută ajutor pe lista aceasta. Daca găsesc indivizi cu acelaşi tip de celule cerut de pacienţi, doctorii sună şi fac un apel să donezi din sângele tău pentru a salva nişte vieţi. În România, cum era evident, nu există, propriu-zis o bază din asta serioasă. Doar 400 de persoane au fost înscrise în acest registru . În mare, aceştia au avut în familie cazuri de persoane bolnave. Au fost înscrişi în acest Registru pentru a se vedea dacă sunt compatibili cu ruda lor pe care ulterior o puteau salva.
Părinţii celor doi copii de care pomeneam merg acum prin alte ţări după posibili donatori. Cei 400 de români dispuşi să salveze pe cineva aflat în această situaţie reprezintă un număr prea mic. Şansele de a găsi pe cineva compatibil sunt reduse. Ar fi noroc chior.

ProTv-ul are acum o camapanie de promovare a unui Registru paralel, care să fie ulterior propus autorităţilor. Am început să bănuiesc despre ce e vorba de-abia după ce am mai pus câteva zeci de întrebări.
Săptămâna trecută am fost la spital la doamna doctor Ileana Constantinescu să văd dacă sunt compatibil cu vreunul dintre copii, şi eventual să-I ajut, doar ne cunoaştem. Mi-a luat o probă de sânge si am semnat că sunt de acord sa fiu în acea bază de date. Dacă voi fi vreodată compatibil cu cineva, peste un an sau peste zece, mă pot suna. Nu pierd nimic dacă dau câteva celule din mine pentru a ţine în viaţă pe cineva. Acum sunt 401 în Registru. A fost nevoie de un banal drum la spital şi de o injecţie.
Latura mitomană a românilor îi sperie. Au diverse idei legate de procedura prin care donează măduvă. Unii cred ca li se face vreo gaură în coloană, alţii că li se umblă la vertebre şi rămân paralizaţi.
Până la urmă doar te pun pe un pat şi-ţi extrag sânge care ulterior intră într-un aparat în care din sânge sunt extrase celulele stem. Restul sângelui e pompat înapoi în organism.
Varainta de a dona maduvă se impune doar în cazuri mai grave. Procedeul este la fel, simplu şi de lipsit de riscuri.

Mai multe informaţii pot fi aflate de la doamna doctor. Poate fi contactată la adresa constantinescu.ileana@gmail.com

Fanclub pentru Claudiu

ProTv a realizat un reportaj despre Claudiu. Au spus o parte din povestea sa.


Paula, mama lui Claudiu, e mereu stresată.
Pe Caludiu l-am întâlnit în camera de joacă. Colora migălos rochia unei păpuşi de hârtie.
Paula întreba. Întreba de bani iniţial. „Aţi venit să ne ajutaţi cu nişte bani?” Venisem să-i urăm „La mulţi ani!” Clementinei. Şi nu aveam bani. Paula şi-a continuat tirul. „Ştiţi nişte numere de telefon?”. I-am recomandat câteva. Sunt sigur că Paula mai bătuse de vreo câteva zeci de ori la acele uşi. Şi ştiu că nu a încetat să bată. Am aflat de-abia de la ProTv că a încercat să mai aibă un copil doar pentru a-l salva cumva pe Claudiu.
Lumea de pe palier îi spune Dolofanul. E energic, hotărât şi nu suportă să piardă. Se culcă de multe ori ultimul de pe palier pentru a nu pierde vreo partidă de wrestling.
Paula ne spune că e plin de trofee. Claudiu are fruntea plină de lauri. E chiar mai bun decât Ray Misterio. Claudiu şi-a câştigat în fiecare luptă viaţa. Ringul său e masa de operaţie. E aproape de a juca marea finală. Pentru asta are nevoie de un impresar. Are nevoie de încurajări. Are nevoie de un donator. E un mare luptător. Merită un mare fanclub.

Voicu Florin Iulian
Lei: RO 55 RNCB 0701099022220001
Euro: RO 28 RNCB 0701099022220002
USD: RO 98 RNCB 0701099022220003

banii nu aduc fericirea, dar pot omori oameni

Asta e doar o prezentare oficială a acestui caz. O sa revin. Sunt multe de spus despre acest luptător.

Se numeste Voicu Marian Claudiu, are 8 ani (nascut pe 24 martie 2001) si a fost diagnosticat cu leucemie acuta limfoblastica in martie 2008. Pentru ca in tara nu are donator compatibil (parintii nu sunt compatibili), in data de 20.08.2008, Comisia de spcialitate hematologie a recomandat transplantul medular in strainatate mai exact, in Ungaria. De atunci, Autoritatea de Sanatate Publica a judetului Olt a purtat corespondenta cu Spitalul Laszlo din Budapesta, Ungaria, care a evaluat costurile interventiei medicale la suma de 191.606 USD plus costurile legate de identificarea donatorului compatibil (o suma ce variaza in jurul a 40.000 USD, in functie de originea acestuia).

In momentul de fata, Claudiu are nevoie urgent de transplant medular pentru a ramane in viata. Autoritatile din Ungaria si-au facut datoria, au gasit un donator de maduva in banca de date si il asteapta pe Claudiu pentru transplant. Urma ca suma pentru operatie sa fie acoperita de Ministerul Sanatatii prin Casa de Asigurari si Directia de Panatate Publica OLt cu ajutorul formularului E112; Numai ca, ieri, ministerul a refuzat dosarul, pe motivul insuficientei fondurilor. Nu avem bani pentru a ne tine copiii in viata.

Date contact:

Lucianu Paula Maria (mama lui Claudiu): 0740.869.972

De la Directia de Sanatate Publica Olt, cea care se ocupa de dosar este d-na Ramona Lesnic, director DSP OLT, nr. tel: 0752.303.957

Numarul de dosar cu care este inregistrat Claudiu la Ministerul Sanatatii, in cadrul Directiei Generale de Sanatate Publica, Asistenta Medicala si Programe, dosar nr. 54053 din 08.10.2008

La tranta cu moartea din primul an de viata

Povestea aşa a venit. E spusă la prima mână.

Născut prematur Luca Mihai, la doar câteva luni are nevoie de transplant de ficat.
Drama noastră începe încă de la naştere cu cezariană de urgenţă pentru hipoxie prenatală şi preeclamsie la doar 30 de săptămâni de sarcină. Îngeraşul de numai 1400 g, cu apgar 4, a fost intubat două săptămâni şi hrănit prin perfuzii mai bine de două luni. Abia după trei luni jumătate ne-am externat din Spitalul Municipal Bucureşti, cu icter accentuat şi cu spaima că îmi lipsea furtunelul de oxigen, dacă se cianozează ce-i fac? Ziceam doar în gând. Dar eram extrem de fericită atunci pentru că baiatul avea 2kg, neştiind ce coşmar nesfărşit avea să înceapă pentru noi, doctorii omiţând să-mi spună că de fapt ficăţelul lui de doar câţiva centimetri era în plină „explozie”, iar pe foaia de externare nu e trecută ecografie abdominală sau ceva analize de sânge care să arate starea ficăţelului plăpând.
La nici 10 zile a suferit o intervenţie chirurgicală pentru extirparea unui hemangiom care creştea pe coapsa dreaptă şi hernie inghinală, fiind necesară anestezia generală şi desigur tratament cu nocivul paracetamol. După doua luni s-a repetat aceeaşi intervenţie chirurgicală, pentru că hernia se mutase pe cealaltă parte, iar hemangiomul „răsărise” iar şi trebuia cauterizat. Am fost externaţi cu icter accentuat, dar fără diagnostic.
Abia după ce viremia a fost negativă, am ajuns la Spitalul Fundeni, unde în sfârşit am obţinut un diagnostic pentru păcătosul de icter care nu ne dădea pace = malformaţie congenitală, hipoplazie de căi biliare intrahepatice, colestază intrahepatică, hepatopatie cronică secundară. Atunci examenul puncţie biopsie hepatică a fost considerat necesar, iar rezultatul şi explicaţia de după o lună de aşteptare şi speranţă a venit fulgerător = „ciroza la sugari evoluează în câteva luni, va trebui transplant hepatic”.
De la imensa bucurie că vom avea după atâţia ani o floricică de îngrijit şi iubit, la un simplu diagnostic ... am ajuns la disperare, atunci când doctorul mi-a spus că trebuie să ne înscriem pe o listă de aşteptare pentru a fi luaţi în evidenţă.
Brusc groaza mi-a încolţit în suflet şi de atunci nu ne mai dă pace.
Au urmat zile de coşmar, am sperat că poate doctorii se pot înşela ... poate o minune ... poate iubirea mea nemărginita ..........................................
Micuţul Luca Mihai este extrem de jucăuş, frumos şi zvăpăiat, având o energie ăi o poftă de viaţă rar întâlnite. Vrea să trăiască, refuză să fie aşa cum au spus doctorii şi cu încăpăţânare zâmbeşte, iar eu mă uit la el şi sper că va fi ca şi ceilalţi copii într-o bună zi!
La prima vedere, Luca Mihai pare un copilaş ca oricare altul văzut zi de zi în parcul din faţa blocului sau pe stradă alături de părinţi, doar puţin mai galben, însă nu este deloc aşa.
Luca Mihai nu are timp de aşteptat, singura şansă de a avea o viaţă normală este transplantul de ficat, dar trebuie realizat înainte de apariţia complicaţiilor, adică varice esofagiene, insuficienţă renală, afectarea inimioarei şi a creierului, supraintoxicarea întregului lui corpuşor mic. Nu vreau nici să-mi imaginez ca aş putea primi negrul răspuns „a fost prea târziu, ne pare rău”.
Suntem atât de conştienţi că floricica noastră iubită se află într-o situaţie incompatibilă cu viaţa...................... Nu se poate spune în cuvinte drama pe care o trăim, însă datoria de mamă mă obligă să las lacrimile şi prejudecăţile şi să vă cer cu disperare ajutorul!
Din punct de vedere medical acest transplant nu este realizabil la noi în ţară, pentru că „de regulă noi aşteptăm să depăşească vârsta de un an”, iar Luca Mihai fiind prematur ar trebui să mai aştepte câteva luni, de care mititelul nu dispune. Acum, suntem în situaţia să plecam în Italia, la o clinică specializată pe transplant la copii şi de unde doctorii ne-au spus că trebuie urgent făcut transplantul, doar ca intervenţia depăşeşte posibilităţile de ordin financiar ale familiei noastre.

Mulţumim din suflet tuturor celor care ne vor ajuta.
Conturi deschise la BCR:
lei = RO71RNCB0463102759060001
euro = RO44RNCB0463102759060002

Rezumat. Picături pentru Dumnezeu

„Mă rog zi şi noapte şi cred că până la urmă rugăciunile mele vor avea un răspuns. Se va găsi şi pentru mine un suflet bun, care va dori să mă ajute”.

Asta spunea acum o lună Andrada Gherman, o fată de 22 de ani din Sighet. Avea nevoie de o examinare profesionistă pentru a afla exact ce şanse mai are să trăiască şi care sunt paşii necesari pentru a scăpa de cancer. Costurile acestei expertize erau de 1.000 de euro. Era nevoie de vreo 40 de oameni care să strângă fiecare câte 100 de lei pentru a o salva. Din fericire, acei oameni au existat. Au fost mult mai mulţi. Acum Andrada e internată în Timişoara şi are bani şi pentru tratamentele suplimentare de acolo.

Georgiana Dinu a făcut două operaţii la cap până acum. Are cinci ani. Toată lumea se miră cum de mai poate fi acum atât de plină de viaţă. Mama ei spune că de fapt asta o ţine în viaţă. Nu a scăpat definitiv de cancer. Mai apar afecţiuni din când în când, iar dacă e veselă organismul se vindecă mai rapid. Când e tristă tratamentele nu au nici un efect. Are nevoie de oameni care să o facă să zâmbească.

Ionuţ Guriţă a aflat anul trecut de cancer. Vestea l-a făcut să se gândească la cele mai groaznice lucruri. Nu a mai crezut nici o clipă că va mai trăi până astăzi. Acum medicii se miră cât de bine se recuperează. În ultima perioadă spune că s-a îngrăşat nouă kilograme. Crede că din cauză că a fost încurajat. Are nevoie de oameni. Zâmbeşte des şi-şi bate capul cu diverse metode pentru a mai face vreo alţi 20 de copii să zâmbească.

La Institutul Oncologic Fundeni vin anual aproximativ 200 de puştani. Au un duşman comun pe care nu-l pot privi în ochi. Nu ştiu unde şi cum îl pot lovi. Cancerul e mai tare decât orice armă. Copiii se tem, dar sunt în acelaşi timp mai eroi decât alţi eroi. Oricine poate fi eroul din gaşca lor ajutându-i să reziste prin cele mai banale lucruri care te înconjoară.

Rugăciunile îi pot ajuta cel mai mult. Prin rugăciuni Francisc, un alt erou de cinci ani, a ajuns după un an locuit zi de zi la Fundeni, să meargă luna trecută în Italia pentru nişte analize aprofundate. Acum mai are nevoie de rugăciuni pentru un donator. Statul îi asigură toţi banii pentru operaţie.
Suntem fiecare nişte picături. Nu putem face singuri multe pentru aceşti copii. Dar, ca picături, uniţi, putem deveni un ocean.

Monica Dragomir e unul din doctorii de la Fundeni. E printre cei mai buni oncologi din ţară. Dar ştie sigur că nu poate face multe împotriva cancerului fără Dumnezeu. Spune că felul în care evoluează această boală nu poate fi controlat decât de El. Ca şi cum ar vrea să ne transmită ceva zi de zi. Probabil ne şopteşte ceva despre fraţii Săi mai mici.

artisti la lucru

Povesti cu eroi

Cei de la Adevărul au reuşit să mă surprindă iar. De Laura Irimia mi-a spus de mult timp Amalia. Este un caz care te lasă fără cuvinte. Nu a lăsat-o aşa şi pe Mihaela Dincă. A reuşit să transforme această poveste într-o amplă acţiune de sprijin pentru o persoană extraordinară.
Las link-ul către unul din articolele din seria Jurnalul Laurei. Nu mai ei nevoie de alte comentarii.
O să pun aici şi alte două link-uri. Două bloguri. Unul e al Laurei.

Un doctor!

Monica Dragomir. Voiam de mult sa scriu de ea. A scris saptamana trecuta mai multe Izabela.
De Crăciun ne spunea că trăieşte din minuni. “Te ataşezi de copiii de aici. Uneori îi pierzi. Dacă nu ai avea parte şi de minuni ai înnebuni”. Tot ea ne spusese ceva legat de cancer şi de Dumnezeu. Spunea ca nu poate înţelege mereu de ce unii pacienţi se vindecă şi alţii nu. “Am întâlnit cazuri identice. Aceeaşi boală, aceleaşi manifestări. În unele cazuri boala făcea ravagii, celulele se dezvoltau negativ după un ritm pe care nu-l puteam controla. Au fost, însă, şi cazuri în care spuneam că nu mai putem face nimic pentru anumiţi pacienţi. Şi a doua zi tumoarea dădea înapoi miraculous. Puteam face astfel uşor operaţia. Ca şi cum Dumnezeu ar fi lucrat acolo. Minunile astea ne dau forţa de a merge mai departe”
Nu am mai văzut-o de mult pe doamna Dragomir. A rămas acolo la limita umanului. Acolo unde Dumnezeu ne arată cât de mici suntem şi cât de multe ar putea face pentru noi.
Tamra Oviatt
Caady Hangout

E ziua lor

Pe 15 februarie e o sărbătoare mai tristă. Ziua Internaţională a Copilului cu Cancer.
Pe 15 ianuarie 2002, părinţi din toata lumea s-au unit pentru prima dată pentru o cauză comună, aceea de a ajuta ca toţi copiii bolnavi de cancer să primeasca cel mai bun tratament şi îngrijire. Din 2003 15 februarie a devenit Ziua Internaţională a Copilului cu Cancer. Scopul acestei zile este să atragă atenţia asupra celor 250.000 de copii cu cancer de pretutindeni, depistaţi anual, din care doar 20% primesc tratamentul adecvat.
Cancerul la copii este mai rar decat la adulţi. Depistat la timp şi tratat corect, cancerul la copii răspunde mult mai bine la tratament decât la adulţi.
În fiecare an, mai mult de 160.000 de copii din întreaga lume sunt diagnosticaţi cu cancer şi aproximativ, 90.000 mor din cauza acestei boli.
În România, rata medie de vindecare a acestor copii bolnavi este de circa 30 - 60%, în funcţie de specificul bolii. Azi Asociaţia P.A.V.E.L va organiza o conferinţă de presă în acest sens. Sâmbăta 14 februarie, se vor duce copiilor bolnavi de cancer şi leucemie spitalizaţi, mici pacheţele: fructe, dulciuri şi o jucărie de pluş. Şi ei au nevoie de dragoste. Duminică va avea loc un spectacol pentru ei. Între 15 – 28 februarie se va desfăşura pregătirea desenelor de către copii, pentru un concurs cu premii. Premierea va avea loc în martie (pe 1 sau 8 martie).
Oricine doreşte sa organizeze ceva cu această ocazie, poate apela la cei de la Asociaţie.

Bobul de muştar

„Sinceră să fiu îmi doresc atât de mult să mai traiesc”
„Mă rog zi şi noapte şi cred că până la urmă rugăciunile mele vor avea un răspuns. Se va găsi şi pentru mine un suflet bun, care va dori să mă ajute”
Sunt fragmente dintr-un mail trimis de Andrada Izabelei. Citiţi aici povestea ei spusă altfel, spusă printre lacrimi
Când am aflat de Andrada am crezut puţin că aş putea să o ajut. Andrada se ruga şi credea mai mult. Rugăciunile ei au fost ascultate. În dimineaţa aceasta a plecat spre Ungaria. Nu are încă toţi banii, dar s-a strâns o parte importantă. Şi-a deschis cont şi în valută.
EURO: RO 04 BRDE 250 SV 33 95 07 42 500
USD: RO 45 BRDE 250 SV 33 95 08 22 500
Cod SWIFT: BRDEROBU
Titular: Gherman Andrada Meda
Mulţumesc tuturor celor care au îndrăznit să fie Superman!

Anticamera vieţii

Nu e vorba aici de cele câteva luni în care o biată celulă de câţiva microni reuşeşte să devină un om. Ştiam pe cineva care avusese un accident grav de maşină. Scăpase cu viaţă. Ziarele locale numiseră în cor evenimentul o minune. Din maşină nu mai rămăsese mare lucru. Omul ăsta spunea că pentru el e ca şi cum s-ar fi născut din nou.Trecuse printr-o anticameră. A fost mai mult a morţii în acea perioadă. S-a încăpăţânat să păşească spre viaţă.
Asociaţia Română de Luptă împotriva Leucemiei(ARIL) se ocupă acum de amenajarea unor astfel de anticamere. Pentru oameni aproape morţi care se încăpăţânează să trăiască. În România pentru bolnavii de cancer se pot face terapii doar în doze mici din lipsa de camere adecvate. Dozele inadecvate fac organismul imun la acel tratament, care, continuat ulterior în străinătate nu mai are nici un efect. ARIL se zbate să implementeze un proiect de colaborare între medicii autohtoni şi unii din marile clinici europene din domeniu. Au nevoie mai întâi de camere adecvate, măcar trei-patru. Au comandat stative mobile pentru ca pacientul să se poată mişca. Acestea ajută copiii să se poată juca în timpul şedinţelor de tratamente de câteva ore, uneori. Au comandat măsuţe mobile care se pot duce deasupra patului. Mai au nevoie de injectomate şi infuzomate ( aproape 1000 de euro bucata) pentru a putea face perfuzii în dozele şi timpul indicat în terapie. Întregul proiect, care prevede şi stadii de specializare pentru medicii români, vrea să pună punct obligativităţii strângerii unor sume enorme de bani pentru terapii în străinatate. Cei fara bani vor avea mai uşor opinia celor din străinatate, evitându-se anumite greşeli.
E un vis. Un vis pentru care nişte oameni luptă de vreo doi ani. Şi nu vor înceta să lupte. Caută acum alţi visători să li se alăture. Or fi şi ei exact ca Don Quijote, dar aşa e că au existat momente în care v-aţi spus că viaţa spaniolului aluia bătrân e pur şi simplu captivantă? Aşa e că v-aţi dorit să fi fost măcar o zi şi voi un Sancho Panza?
Puteţi afla mai multe despre asociaţie pe www.aril.ro
Pentru a le cere mai multe detalii încercaţi la office@aril.ro

Tamra Oviatt
Caady Hangout

Paşi mărunţi

Odată, în sat, mersesem cu tata să ajutăm la cositul unui lan de soia. Când am ajuns acolo aveam impresia că acel câmp era atât de mare încât ar fi putut ocupa singur suprafaţa unui sat întreg. Imposibil să putem cosi atât. Eram vreo opt oameni. Am început de pe la cinci dimineaţa, glumind, să înfruntăm câmpul. Pe la amiază terminasem. Am trecut pe altă parcelă. Ajunsesem să cred că în ritmul ăla am fi putut cosi toată soia din ţară. A fost nevoie doar să păşim pentru a reuşi. Să facem paşi mici, cu răbdare.
Ieri, la fel. Dimineaţă credeam că va fi aproape imposibil ca Andrada să fie ajutată. Câmpul părea prea mare. Spre seară eram vreo şase care voiam să-i venim în ajutor. Mai e nevoie de vreo 34. Cu paşi mici înaintasem serios spre salvarea ei. Când mai mulţi ne dăm mâna pentru a face ceva cred că şi moartea tremură serios în faţa noastră.
Când am mers a doua oară în spital la Fundeni mă gândeam că nu vom putea face pentru copiii de acolo decât nişte lucruri banale. Dacă le-ai fi auzit, însă, râsul în camera de joacă ai fi realizat cât de mare este pentru ei acest lucru banal: să stai doar cu ei, să-i ajuţi să înfrunte un monstru nebăgându-l în seamă.
Pare că nu puteţi face mare lucru pentru ei. E ditamai lanul. Dar ce-ar fi să încercăm să ne mişcăm râzând pur şi simplu şi uitând de imposibil?

Povestea Andradei e mai jos.
Numărul de cont este RO15BRDE130SV77604551300
pe numela Gherman Andrada - Meda, BRD, filiala Sighetu Marmatiei.
Tamra Oviatt
Caady Hangout

Reţeta lui Superman!

Cineva cerea un limbaj mai concret în prezentarea cazurilor de aici. Pentru lucrurile înfiorătoare s-au inventat zeci de cuvinte. Limfon Non-Hodgkins e unul dintre ele. E ca un cuţit înfipt în spate. E o formă de cancer.
În cazul Andradei Cozublean(Gherman), o fată de 22 de ani din Sighet, boala a fost depistată târziu, ca de obicei. Întârziere de un an. Acum are nevoie de o examinare specială, PET CT, pentru a se vedea exact ce ravagii a reuşit boala să producă în organism. Totul e urgent odata ajunsa la acest nivel. Rezultatele examinării vor stabili exact şi tratamentul necesar. Examinarea poate fi făcută la Oradea sau Debretzin. Costuri? 1.000 de euro. Şi acesta ar fi doar începutul. După, va urma tratamentul. Părinţii fetiţei aleargă acum din casă în casă pentru bani. Au strâns o sumă uriaşă pentru ei, mică în acest caz. 2.000 de lei. Matematic, daca mai multe persoane ar dona 50 sau 100 de lei, problema s-ar rezolva rapid. Banii cheltuiti cand iesiti la o bere. Tigarile fumate in weekend. Trusa de machiaj noua, la oferta. Asta o poate salva.
Ei, despre cazuri ca acesta era vorba pe blog. E o poveste despre cum fiecare din noi putem salva vieţi doar mişcându-ne din pat.
Puteţi să-mi scrieţi pe ovidiu.lefter@gmail.com sau direct către pavel.romania@yahoo.com dacă vreţi să fiţi eroul ei. Puteţi primi indicii foarte preţioase începând cu fişe medicale, poze, o adresă şi un număr de telefon. E suficient să întindeţi o mână.
A, dacă e cineva de prin Sighet şi are acasă un calculator mai vechi care ar putea-o ajuta pe pe Andrada să comunice mai uşor cu toate spitalele astea, sigur v-ar fi recunoscătoare.

Numarul de cont este RO15BRDE130SV77604551300

pe numela Gherman Andrada - Meda, BRD, filiala Sighetu Marmatiei.
Tamra Oviatt
Caady Hangout

Risipitorul de minuni

Pe 8 februarie Francisc va urca într-un avion care va decola spre Genova. Medicii îi vor mai face nişte analize. Doi posibili donatori de măduvă osoasă ar putea să încheie un coşmar care durează de mai mult de un an. Peste 365 de zile a petrecut Francisc şi mama sa în salonul Spitalului Oncologic. O să-i fie mai greu să-şi reamintească de aerul răcoros dintr-un parc, dar face el faţă. Proteza lui George a fost găsită la un preţ mult mai mic. Doar 7.000 de lei. Mai are nevoie de 3.000. Săptămâna aceasta sunt şanse mari să fi plecat şi el acasă. Şi mamei lui o să-i fie greu să se obişnuiască fără toţi copiii din spital pe care îi purta în braţe pe holuri şi cărora căuta să le fure zâmbete. Dar e puternică. Face şi ea faţă. Clementina e mai bine. Acum bunica ei o ajută să citească poveşti. Ştie şi ea, dar nu atât de bine. Georgiana e acasă. Alex e mult mai bine. Nu a mai trecut pe la spital de la Crăciun. Oricât de simpatic ar fi el nimeni nu mai vrea să treacă pe acolo. Cineva spunea că nu poate decât să se roage pentru copiii aceştia. Poate e cel mai important lucru. Până la urmă poate rugăciunile au făcut toate astea. Există undeva Cineva care dacă e rugat insistent presară minuni cum norii s-au obişnuit să presare ploaia.
Tamra Oviatt
Caady Hangout

Tabloul

Asociaţia PAVEL are sediul la parterul Spitalului Oncologic Fundeni, pe un hol care duce spre un paraclisier. La începutul culoarului sunt două afişiere cu zeci de desene şi colaje ale copiilor. Unul atrage atenţia prin colorile sale dure. E acolo un gri care zgârie privirea. Dacă îl priveşti mai atent te uimeşte poate întâi tema, apoi stilul amar al Fridei Khalo, apoi o lacrimă care ţi se zbate la baza ochilor. Coala de hârtie e împărţită în două de o linie frântă. Ca o fereastră crăpată. În jumătatea dreaptă, un verde viu înconjoară totul. În iarba verde se zăresc cu uşurinţă urme ale pensulei şi ici colo mici mormane de acuarelă. În josul paginii e un câine flocos, cu sprânecene mari. Din spate, un copil cu haină roşie aleargă spre el. Mai în spate, un cuplu, probabil părinţii, privesc amuzaţi scena. În dreapta desenului, însă, acuarela e mai săracă. Domină griul, puţin mai închis pe margini. În mijloc, un pat de spital, pe pat acelaşi copil din dreapta stă acum întins, obosit şi parcă ceva mai lung. O mână îi atârnă conectată la perfuzii. Copilul nu mai are culoare. Conturul e făcut mai mult din creion. Lângă pat, un trup mic. Se roagă cu mâinile strânse, cu bărbia încordată, cu privirea agăţată de cer. E făcut din plumbul unui creion şi el. Şi griul înghite totul, mai deschis spre centru, asemenea pereţilor murdari ai unui spital, mai închis spre margini ca o mocirlă. Verdele a rămas de cealaltă parte a crăpăturii.
Tamra Oviatt
Caady Hangout

9. Georgiana

Georgiana mi-e cea mai dragă. Recunosc. E atât de frumoasă! Îmbrăcată în roz, cu ochi negri de ursuleţ de pluş, cu părul negru. E atentă când pictează. Pictează bine. Îl iartă pe Francisc care a mai fost rău cu ea. Îşi desenează o casă a ei. Nu-l va invita pe Francisc acolo decât dacă se va cuminţi. Francisc ţine cumva la ea, dar e băiat şi nu vrea să o arate. Dacă i-am spune Georgianei că el plângea când ea nu era acolo...E atent cu ea când vine vorba de păpuşi. Are pe pat un joc în care Farncisc arată că poate fi unul din cei mai grijulii bărbaţi. El găteşte, spală, îngrijeşte. Şi o ajută pe Georgiana. Mama ei e tânără şi la fel de frumoasă. Doar că puţin tristă. Georgiana a trecut de un hop. În doi ani se va putea spune dacă a scăpat de tot, dar e puţin expusă în perioada aceasta. Asta nu o poate opri pe mama sa probabil să binecuvânteze fiecare zi alături de minunăţia asta de fată.

8. Clementina

Clementina are haine subţiri, vechi. La gât o iconiţă prinsă cu aţă probabil de la o haină deşirată. E slăbuţă şi retrasă. Desenează concentrată. Vorbeşte mai greu. Dar ştie orice regulă care ţine de comportamentul în societate. Ne spune că are un frate care nu e tocmai frate. Mama s-a căsătorit de două ori. De la alţii aflăm că bunica are grijă de ea acum. Nu are nici bunica nici un ban, dar are voinţă. Şi mai reuşeşte şi cu atât. E slabă şi îngrijorată, nu atât de bătrână pe cât te-ai aştepta. O ia pe Clementina în braţe şi priveşte spre perete fix căutând forţa de a spera. Clementina e slabă. Şi atât de bine educată.
Tamra Oviatt
Caady Hangout

7. Ilie

Mama lui Ilie e dintr-un sat de lângă Alexandria. Pare foarte săracă. E bucuroasă că o fată i-a plecat în Spania. A strâns bani acolo şi i-a luat lui Ilie un telefon mobil. L-au pierdut în taxi. Tot ce strânsese biata fată. Oricum, Ilie a rămas cu gândul la animalele lui. Are griji şi mai mari. De exemplu, cum să-şi scape cei doi câini de vecinul cel răutăcios. Vaci nu mai au ai lui că şi aşa pierd mult timp cu el prin spitale. Cine să aibă grijă de ele? Ilie desenează lucruri băieţeşti. În creion. Nu e un fan al culorilor. Emblema Stelei e un laitmotiv pe foile din faţa lui. Cazul lui e unul fericit. A trecut de ce era mai greu, dar trebuie să vină des la control.
Tamra Oviatt
Caady Hangout

6. Cosmin

Cosmin e moldovean get-beget. Tace până se învaţă cu omul. După, nu-i mai poţi închide gura. E hotărât şi vorbeşte cu un accent puternic. Ce mai? Show cu moldoveni. E din Botoşani. De câte ori merge să ia medicamente e destul de supus. În rest, are o obsesie pentru camera de joacă. Ar sta acolo tot timpul. Păcat că nu toţi îi împărtăşesc pasiunea. Puteţi trece pe la el dacă aveţi nevoie de o reţetă de „măligî” autentică sau nu ştiţi exact ce aţi putea găti cu o „vânâtî”.

5. George

Pe George nu l-am întâlnit în spital de Crăciun. Cei de la fundaţia PAVEL voiau să-i dea un cadou mai târziu prin cineva din afara spitalului. Ca şi cum ar fi venit şi pe la el un fel de moş. El ştie că în rolul moşului joacă de fapt actori peste actori. George mi-a oferit mai multe minuni. Mă opresc acum la el în formă pură. E stelist. Piciorul i-a fost amputat. Mama sa se agită dintr-o parte în alta. Se opreşte puţin. Spune în fugă că băaiatul are nevoie de o proteză. Costă 17.000 de lei. Casa de Asigurări de Sănătate a oferit 4.000. George povesteşte de Steaua. L-a enervat egalul ala cu Craiova. Dacă ar fi ştiut, echipa ar fi tras mai tare. I-am promis că oricum vor câştiga campionatul anul acesta. În concluzie, sunt foarte interesat de transferurile echipei.

4. Alex

Alex e băiat mare. Pe frunte are semnele unei operaţii. Îi ia peste picior pe toţi Moşi Crăciunii. Ca orice băiat mare. Ne spune că a fi trecut pe acolo un moş care cam era femeie, care avea şi părul albastru, şi vreo douăzeci de ani. S-au stricat şi moşii aştia. Mă gândeam că un băiat ca Alex ar fi numai potrivit pentru moşul ăsta tânăr. Toate fetele de vârsta lui(are 11 ani) ar trebui să aibă grijă ca el să depăşească problemele astea stupide. Ar contribui la conservarea unui Don Juan pe cinste. De data asta român. Să populeze americanii Transilvania cu Alecşi. Dracula e şi aşa expirat. Mama lui Don Juan ne ajută să-i înţelegem odorul. Râde cu mâinile strânse pe coapse. Pare a fi timidă. Sau poate suferă şi se chinuie să râdă ca să mai venim pe la ei. Alex se alintă şmechereşte. Acum e acasă. Mi-e dor de el şi nici măcar nu sunt fată.

3. Francisc

În aceeaşi zonă e şi Francisc. E o vedetă pe palier. Când l-am văzut prima dată stătea pe scaun. I se administrau medicamente. Asistentele în jurul patului făceau glume să-i oprească lacrimile. În ciuda acestei imagini băiatul numai un plângăcios nu e. „Farncisc, ce o să te faci când vei fi mare?”. O întrebare suficient de bine aleasă pentru a defereca acest şuvoi de energie. Vrea să fie şi şofer, să conducă în mare trombă. Vrea să fie şi poliţist. Şi pompier. Vrea să fie orice. Are atâta energie că le-ar putea face pe toate. Vorbeşte răspicat. Şi se uită fix la tine. Boala a dat de bucluc cu el. A ales prost. Ştiam dinainte câte ceva despre el. E prieten bun cu Georgiana. Sunt nedespărţiţi. Asistentele spun că a plâns şi din cauză că ea nu e acolo. Ei, ce mai! Dragoste la cinci ani. Minunea Francisc funcţionează la maxim în preajma Georgianei. Vom reveni la povestea ei, să le legăm. Oricum se vor lega ele cândva, nu? Copiii speră.
Tamra Oviatt
Caady Hangout

2. Lorelai

Lângă camera lui Antonio e Lorelai. O fetiţă care a aflat de pe undeva că dacă se preface a fi timdă cucereşte mai multe persoane. Ar fi cucerit oricum. E îmbrăcată în roz. Zâmbeşte şi e supărată dacă o întrerupi din şedinţele de desene animate. Le alternează cu alte şedinţe de medicamentaţie. Un motiv suficient ca primele să fie atât de importante. Mama ei e o luptătoare în cazul ăsta. Lorelai e copleşită de energia mamei. A făcut o operaţie în Ungaria. Tumoarea ei nu poate fi operată aici. Mai e nevoie de o operaţie. Iar totul atârnă de bani. Mama zâmbeşte jenată. Speră. Pare ruptă dintr-o rugăciune în care a vărsat râuri de lacrimi. Parcă pe faţa ei se mai zăresc urmele unui braţ trecut bărbăteşte peste pentru a usca toate lacrimile. Lorelai se mândreşte, se fâsticeşte când e lăudată. Are incisivii mai mari. Din cauza tumorii. E ca un iepuraş roz. Se spune că e cea mai frumoasă din spital.
Tamra Oviatt
Caady Hangout

1. Antonio

Antonio e dinamovist. Înainte de Craciun stătea pe hol. Foarte slăbuţ, cu un zâmbet potolit. Îl aştepta pe Ionuţ Dănciulescu. „A promis că vine”. Primise ghete şi un prosop cu însemnele Dinamo. Dănciulescu nu a putut ajunge atunci. Mai târziu mama lui ne povesteşte doar despre cum va intra baiatul ei în rândul celor ce vor reuşi. A trecut deja de multe faze dificile doar prin luptă. E atât de mândră de fiul ei luptător. Ar face troiţe cu el şi le-ar monta la intersecţii ca lumea să reînveţe să lupte. Ghetele şi fularul îi atârnă deasupra patului, lângă pernă. Echipamentul e împăturit pe un scaun. Pe perete e o fotografie cu băiatul în clasa întâi. Mama povesteşte. Te temi să nu plângă. Nu o face. E rudă doar cu un luptător. Ne spune cum îşi făcea băiatul părul după primele şedinţe de citostatice. E nostimă. Copilul ei a fost ca negrii o vreme şi toată lumea se juca în părul lui. Când îşi va reveni, cei de la Dinamo ar face bine să-l caute. Sigur au nevoie în echipă de jucători care nu ştiu ceînseamnă să pierzi. În plus, s-ar înţelege sigur cu Dănciulescu. Veţi întreba unde e minunea. Vizitaţi-l! Va fi greu să-i uitaţi. Nu au nevoie de milă. Eu am simţit în faţa lor, în schimb, că aş avea. Ultima dată mă plângeam că nu o să pot respecta un deadline la ziar. Antonio ar râde de s-ar prăbuşi de pe pat să mă audă.

Izvorul minunilor

Unii cred ca ni se intampla să trecem zilnic pe lângă minuni, dar suntem prea ocupaţi cu alte nimicuri să le mai putem observa. Alţii vorbesc despre deficienţe ale memoriei când vine vorba de miracole. Să zicem că Dumnezeu ar despărţi luna în felii ca să poţi face tu un cadou drăguţ cuiva. Să zicem că a făcut-o în faţa ta. Tu şi El. Într-un an sunt şanse mari să fii un ateu convins. O să scriu acum rapid despre nişte minuni recente să îngreunez puţin procesul ăsta de uitare.

Anul trecut minunile m-au năpădit în perioada Crăciunului. Spitalul Oncologic Fundeni poate fi şi el acuzat că a permis apariţia acestor fenomene. În primul rând, pentru curioşi, acolo e un fel de casa minunilor. Dacă vă simţiţi trist şi credeţi că o minune v-ar putea pune pe picioare puteţi încerca să treceţi pe acolo. Sunt multe astfel de locuri în lume, evident. Totul e să le treci odată pragul şi să te laşi fermecat.

Minunile au mai multe chipuri. În primul rând, vă apare ceva ce seamănă cu nişte copii pe cinste. Aşa încep minunile. Cu feţe de copii. La spitalul din Fundeni un etaj întreg este dedicat copiilor care au cancer în diverse etape. Dacă îi priviţi deja ca pe nişte persoane lovite nu vă mai întrebaţi de ce nu câştigaţi nici o competiţie sportivă. Copiii luptă. Toţi. Şi foarte mulţi câştigă. O să-i în şir pe cei care îmi vin în minte. Oricine poate trece pe acolo şi să completeze lista. În caz că vă bat gânduri de genul acesta trebuie să vă avertizez. E uşor ca în rugăciuni să puneţi copilaşii aceştia înaintea voastră. Speranţa din ochii lor vă va urmări.

Urmeaza povestile lor!